În timpul producției de injecție, timpul de răcire este deturnare prin injecție din plasticpiesele reprezintă aproximativ 80% din întregul ciclu de producție a injecției. Răcirea necorespunzătoare duce adesea la defecte de suprafață sau de suprafață, ceea ce afectează stabilitatea dimensională a produselor. Dispunerea rezonabilă a injecției, menținerea presiunii și timpul de răcire pot îmbunătăți calitatea și productivitatea produsului.
Timpul de răcire al unei părți se referă, de regulă, la perioada în care topita de plastic umple cavitatea matriței de injecție până la momentul în care piesa poate fi scoasă prin deschiderea matriței. Standardul de timp pentru scoaterea pieselor prin deschiderea matriței se bazează, de regulă, pe faptul că piesele au fost complet solidificate, au o anumită rezistență și rigiditate și nu vor provoca deformarea și fisurarea atunci când matrița este deschisă și evacuată.
Chiar dacă se folosește același fel de plastic pentru modelare, timpul de răcire variază în funcție de grosimea peretelui, temperatura plasticului topit, temperatura de demontare a pieselor turnate și temperatura formei de injecție. Formula de calcul al timpului de răcire cu o precizie de 100% în toate cazurile nu a fost încă publicată, ci doar pe baza unor ipoteze adecvate. Formula de calcul variază și în funcție de definiția timpului de răcire.
În prezent, următoarele trei standarde sunt de obicei utilizate ca referință pentru timpul de răcire:
① Temperatura stratului central din partea cea mai groasă a peretelui părții turnate prin injecție de plastic este timpul necesar pentru a se răci sub temperatura deformației termice a plasticului;
Temperature temperatura medie în secțiunea pieselor turnate prin injecție de plastic, timpul necesar pentru răcirea până la temperatura specificată a produsului;
③ Temperatura stratului central al celei mai groase părți a peretelui unei părți de turnare din plastic cristalin, timpul necesar să se răcească sub punctul său de topire sau timpul necesar pentru atingerea procentului specificat de cristalizare.
La rezolvarea formulei, în general se fac următoarele ipoteze:
① Plasticul este injectat în matrița de injecție, iar căldura este transferată în matrița de injecție pentru a fi răcită;
② Plasticul din cavitatea de turnare este în contact strâns cu cavitatea matriței și nu se separă din cauza contracției de răcire. Transferul de căldură și fluxul dintre topire și peretele matriței nu au rezistență, iar temperatura topiturii a devenit aceeași în momentul contactului dintre topitură și peretele matriței. Adică atunci când plasticul este umplut în cavitatea matriței, temperatura suprafeței piesei este egală cu temperatura peretelui matriței;
③ În timpul procesului de răcire a pieselor turnate prin injecție de plastic, temperatura suprafeței cavității matriței de injecție se menține întotdeauna uniformă;
④ Rezultatele arată că suprafața matriței de injecție are un anumit grad de conducere de căldură; (procesul de umplere a materialului topit este considerat proces izoterm, iar temperatura materialului este uniformă);
⑤ Efectul orientării plastice și al solicitării termice asupra deformării piesei poate fi ignorat, iar dimensiunea piesei nu are niciun efect asupra temperaturii de solidificare.
